Capitolul VI

  Sophie rămase şocată. Mâinile îi tremurau pe lângă corp.
 -      Nu m-ai iubit niciodată? Dar..şti mama mea! Orice mamă..
 -      Nu! Asta e, nu sunt mama ta!
 -      Dar tata..dar bunica? Nu, nu se poate! Imposibil..
 -      Noi nu suntem părinţii tăi adevăraţi, hai gata! Ai aflat destul. Mergi în camera ta!
 Fata urcă în camera ei, îşi acoperi faţa cu mâinile firave şi calde, dar uscate de durere. Sufletul îi era străpuns de mii şi mii de cuţite. Lumea se terminase. Ultima dată am văzut-o căzând la pat, cu ochii închişi. Era atât de obosită, încât nu-şi mai putea controla simţurile. Adormise imediat. 
 De dimineaţă, se tot întreba a€œcine sunt părinţii ei adevăraţi, şi de ce nu este cu ei acum. "Au murit?” Îşi măcina sentimentele cu astfel de întrebări, la care nu avea oricum de unde să afle răspunsul, decât de la mama sa. Coborî la masă pentru a lua micul-de-jun, unde o zărise pe mama ei. O implorase să-i spună adevărul dar aceasta refuză. După ce au mâncat, Sophie continuă cu rugămintele.
 -      Bine, So, îţi spun. Dar îţi rămâne să asculţi şi atât. Fără comentarii, pentru că mă opresc. Perfectă linişte. La vârstă de 3 ani, părinţii tăi, nu îţi voi spune cine sunt, se tot lăudau că eşti o copilă foarte deşteaptă şi că eşti capabilă de  orice. Noi, cum aveam mare nevoie de un moştenitor, iar eu nu puteam naşte, am hotărât să te cumpărăm. Erau singurii bani care ne-au rămas din cei făcuţi de tatăl tău. El a învăţat toată viaţa despre medicină veterinară, dar era prea bătrân pentru a avansa în meseria lui. Mie nu-mi plăcea foarte mult, dar el m-a ajutat să întreţin cabinetul. Tu, după ce te-am cumpărat, aveai să creşti şi să ne urmezi meseria, dar te-a interesat mult mai mult magia decât ceea ce facem noi. Atât îţi pot spune, eu mă retrag. O zi bună să ai!
 -      Nu. Stai! Bunica mea, era cea adevărată, nu? 
 -      Da.
 Mama ei plecase, iar Sophie căzuse adânc pe gânduri. Dar vroia cu orice chip să afle cine sunt părinţii ei. "€œOare de ce mama nu mi-a spus ?” Iar începea să îşi pună întrebări de la care nu aştepta răspuns.  Singurul prieten pe care îl avea era Mathew, dar cum acesta era incapabil să-i spună, nu s-a dat bătută. A mers să-l caute, deşi nu ştia pe unde era, altceva nu avea de făcut. 
 A urmat o iarnă grea, în care a ajutat-o pe mama ei cu banii, a făcut tot posibilul, pentru că şi ea locuia în acea casă.