Capitolul V

 Mathew tăcu o vreme. După câteva minute, Sophie devenise nerăbdătoare. Vroia cu orice chip să afle cine stă în casa respectivă.
   -Te rog, spune-mi. Trebuie să ştiu. Am stat acolo o vreme destul de semnificativă raportat la întreaga mea viaţă. Uite-mă, acum sunt mare. Nu ştiu cum am supravieţuiţi atâţia ani fără hrană. Am nevoie de o explicaţie.
 - Nu pot. Pur şi simplu nu ştiu ce mi s-a întâmplat. Nu pot spune cuvintele respective. Nu ştiu, chiar nu ştiu. Cred că plec acasă. Mi-a ajuns.
 Mathew privi cum Sophie rămase fără speranţă. Ştia că toate se leagă de familia care locuia acolo, dar de ce nu putea afla? Apoi, se îndreptă spre casă, dar gândurile rele o măcinau. Îi ardea sufletul de durere. Ce le va spune părinţilor? Pentru că sigur nu o vor crede dacă le spune adevărul.
  Când ajunge în faţă porţii, observă cum locuinţa pe care o părăsise atunci, acum arată groaznic. Uşile şi geamurile se mişcau în bătaia vântului, copacii din curte erau bătrâni şi frunzele uscate şi obosite de viaţă. Cerul era negru de nori şi plini de furia soarelui care nu se zărea deloc, cel puţin acum. Cu siguranţă, venise toamna. Intrase în casă, iar mama sa coborî îndată ce auzi paşi "străini” în casă.
 -      Cine e? întrebă ea.
 -      Sophie, fiica ta.
 -      So...tu eşti? Izbucni în plâns. Ochii i se umflaseră, iar buzele îi tremurau.
 -      Da, eu sunt. Nu vreau să discut despre absenţa mea, acum. 
 -      Bine, So. Dar trebui să-ţi spun. Tatăl tău nu mai e printre noi de aproape un an. A avut cancer.
 -      Şi bunica? Ea unde este? N-a mai trecut pe la noi?
 -      Ea a murit la câteva luni după ce ai dispărut. N-a suportat să te ştie departe de sufletul ei.
 -      Nu se poate,¦ceva nu e în regulă. Tata de ce s-a îmbolnăvit?
 -      Tatăl tău s-a îmbolnăvit din cauza la o boală pe care o luase de la animale! Da, asta i s-a întâmplat.
 -      Eşti sigură? Nici măcar nu te-a interesat! Acum să-mi spui de ce a murit!
  Am văzut tristeţea din sufletul Sophiei, deşi era foarte hotărâtă să afle soarta părintelui. Casa părea   atât de pustie.
 -      Nu pot, So! Ar trebui să-ţi spun tot adevărul dacă aş începe.
 -      Te rog, fă-o! Pentru mine, pentru iubirea pe care mi-o porţi!
 -      Asta e, So. Nu te iubesc, nu te-am iubit niciodată..