Capitolul I

Pentru că în fiecare om există puţină magie, dar totuşi nedescoperită, doar cei care cred în ea şi-o pot descoperi. Sophie, o fetiţă dintr-un sat minuscul pentru cei care trăiesc la oraş, ar putea spune cât de mult îşi iubeşte propriile puteri. 

  S-a născut şi a trăit vreme de 58 de ani, neavând nicio problemă de sănătate. A murit împreună cu bărbatul pe care l-a considerat "alesul". Dar întrebarea este "De ce a murit?". Doar ea ştie de ce a murit, doar ea ştie ce avea ascuns în suflet şi cât de mult credea în magia care i-a schimbat total viaţă, bineînţeles, după ce a descoperit-o.

De mică, îi plăcea să citească cărţi despre magie. Citea zilnic şi nu se sătura. Poftă de citit îi venea când se gândea la ce îi spunea bunica ei despre vrăjitori. Bunica ei a iubit-o extrem de mult, dar o  şi rănea când îi spunea că magia nu există. Sophie izbucnea mereu în plâns şi câteva zile se refugia în camera ei, unde îşi petrecea aproape tot timpul citind. 

 Când a venit timpul să meargă la şcoală, părinţii ei au ales să înveţe medicină veterinară, pentru a putea deveni un medic veterinar, iar apoi să lucreze la cabinetul lor privat. Pentru că şi ei erau medici veterinari, s-au gândit că şi pe fiica lor o va interesă acest subiect.

  - Mamă, nu cred că sunt potrivită pentru medicină. Mie îmi place magia, nu sângele. Nu-mi place să provoc durere, îmi place să creez suspans.

  - Eşti prea mică pentru a şti ce îţi doreşti. Ştim noi ce ţi se potriveşte mai bine!

  Sophie n-a mai încercat să-i schimbe părerea mamei, refugiindu-se, din nou, în camera ei.

  Prima zi de şcoală, un nou început. Sophie s-a aşezat în prima bancă, şi-a scos cartea de magie din noul ei ghiozdan de un alb imaculat, şi a început să citească. Un băiat brunet, cu ochi căprui, s-a aşezat lângă ea. Văzând-o că se ocupă cu ceva, a abordat-o :

  - Bună, eu sunt Mathew, îmi permiţi să mă aşez în bancă cu tine? Şi apropo, ce citeşti acolo? Doar nu-mi zi că ştii să citeşti. Eşti deabia în clasă I. De unde şti să citeşti? Cine te-a învăţat?

  Sophie nu răspundea. Continuă să citească.

  - Hei ! Îmi permiţi să stau lângă tine? Sau vrei să plec?

  - Da, stai dacă îţi doreşti, a răspuns Sophie, pe un ton trist.

  Mathew era un băiat liniştit, iar indiferenţa Sophiei l-a făcut să vrea să afle mai multe despre ea.