Capitolul IV

Sophie rămase şocată. Pisica să fi rupt pagina? I se părea imposibil acest lucru. Era imposibil ca o pisică să rupă perfect liniar o pagină. 
 Se băgase în pat, dar gândul îi zbura mereu la întâmplare. Adormise, în cele din urmă. Katy se băgase şi ea sub pat, iar de dimineaţă mama Sophiei intră în cameră.
 -      Sophie, trezeşte-te! E deja târziu, vei întârzia la şcoală.
 -      Ce şcoală? Am zis că nu mai merg, nu mă puteţi obliga.
   De sub pat, se zăreşte Katy. Sophie se făcuse albă ca varul.
 -      So, ai ceva să-mi spui?
 -      Da..ştii, mamă, ea e Katy. Fă cunoştinţă.
 -      Nu ai voie să ţii pisici în casă. Îmbracă-te şi mergi la şcoală, până deseară pisica să dispară!
   Mama lui Sophie ieşi pe uşă, trântind-o. Pereţii parcă se zguduiseră, se mişcase mobila veche şi prăfuită. Pisica scosese un sunet asurzitor. Fata trebuia să iasă din casă, dar nu vroia să meargă la şcoală. Erau prea mulţi necunoscuţi, simţea cum sufletele străine vor s-o întrebe câte ceva. Întrebările fiind nişte cuţite care aveau să-i străpungă inima. Sophie nu suporta aceste gânduri. A hotărât să plece, dar nici ea nu ştia unde. Avea să o ia şi pe Katy, pentru că nu avea încredere să o lase în casă. Mama ei ar fi în stare s-o arunce pe geam.
  Îşi luase ghiozdanul, bineînţeles cu textele ei preferate în el. Părăsi încăperea, apoi casa. Înainte să plece, se uitase încă odată la casa imensă în care stătuse până atunci, şi fusese atât de nefericită. Părinţii ei nu suportau decât să vorbească despre medicină veterinară, şi atât. Bunica ei o salva cu poveştile ei uluitoare, care îi aduceau zâmbetul pe buze. 
 Cu Katy în braţe, avea de gând să treacă pe lângă şcoală, iar dacă  mama ei o urmărea vroia să se asigure că merge acolo. Şcoala nu era departe. După câteva minute, pisica începuse să devină agitată, deşi până acum stătuse liniştită. Sophie privi în jur. În stânga ei, se află casa de unde Katy ieşise. Rămase uimită. "De ce atunci când ai ieşit de aici, vroiai să scapi, iar acum vrei să te întorci?” îşi spusese în gând. Pisica începea să devină tot mai agitată şi să vrea să zgârie. O scăpase dintre mâinile reci, acum de la frig. În câteva secunde, intrase printre gratii şi se lăsase dispărută în orizontul casei imense, dar atât de întunecate. Sophie încercase mânerul porţii, care uşor se deschisese.

  " Să intru, sau să nu intru?”-îşi spunea ea.

 Până la urmă intrase. Avea în faţă o casă mult mai mare decât a ei, mult mai misterioasă. Parcă simţea cum frica îi agită sângele, care acum circulă cu o viteză mai mare prin vene. Bătăile inimii crescuseră, buzele îi tremurau, dar o vroia pe Katy înapoi. La intrarea în casă, erau câteva trepte, dar erau pline de noroi. Casa era locuită, nu era abandonată. Dar Katy sigur nu intrase pe aici,o luase prin spate. Indiferent de circumstanţe, avea să-şi găsească pisica misterioasă. Nu stătea nicio clipă pe gânduri că i s-ar putea întâmpla ceva. În fundul cărării care ducea pe lângă casă, se vedea o posibilă intrare. Se îndrepta cu repeziciune. Simţea cum tălpile i se încălzesc tot mai tare. Ajunse la o uşă deschisă care ducea într-un beci. Nu ştia ce să facă. Se simţea fără speranţe. Îi era atât de frică încât vroia să se întoarcă înapoi, uitând de pisică. La puţin timp după întoarcere, o aude pe Katy din partea în care fusese. Se întoarce şi hotărăşte să între. Era întuneric, dar spera să găsească un bec. Coborî încet, dar dintr-odată căzuse în gol. Parcă firul minţii se rupsese. Sophie  nu mai ştia de ea. Căzuse într-un somn adânc. De visat, nu visa.
  După câteva zile, părinţii Sophiei îşi căutau disperaţi fiica, întrebând fiecare coleg de-al ei dacă nu au văzut-o. Mathew era singurul care a fost interesat să răspundă. Le-a spus părinţilor că a văzut-o decât în prima zi, dar era foarte închisă în ea. Nu vorbea cu el, prefera să citească dintr-o carte. Dezamăgiţi, pleacă acasă. Într-un fel se simţeau vinovaţi, dar niciunul nu spunea asta.
  Sophie, era tot adormită, dar simţea cum lucrurile se mişcă în jurul ei. Putea să audă ce se întâmplă. Auzea cum doi oameni vorbesc în jur ei, dar nu putea reacţiona.
  După 16 ani, părinţii Sophiei s-au dat bătuţi, au considerat-o decedată.
 Sophie s-a trezit în curtea casei misterioase, s-a ridicat şi s-a uitat în jur.  Nu ştia ce se întâmplă, a pornit spre poartă. La poartă era un băiat înalt şi solid :
 -  Hei! Eşti bine?
 -      Sunt bine, mulţumesc. Dar cine eşti? Cine sunt eu?
 -      Eu mă numesc Mathew. Tu?
 Când Sophie auzise numele, îşi amintise că era colegul ei de bancă. Făcuse ochi mari şi ieşise pe poartă.
 -      Eu sunt Sophie! Colega ta de bancă.
 -      Fostă colegă. Ne-am întâlnit decât odată, iar atunci nici nu vorbeai cu mine. Am fost cam supărat câteva zile, părinţii tăi te căutau.
 -      Pe mine? Dar..eu mi-am căutat pisica care a rătăcit în această casă. Nu ştiu apoi ce mi s-a întâmplat. Am căzut şi..chiar nu-mi aduc aminte.
 -      Ai fost în această casă? Toţi zic de această casă că este bântuită. Şi că ar sta..
 -      Cine să stea?